7 Toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine, și vor zice: „Ninive este nimicită! Cine o va plînge? Unde să-ți caut mîngîietori?
8 Ești tu mai bună decît No-Amon, cetatea care ședea între rîuri, înconjurată de ape, avînd ca zid de apărare marea, ca ziduri marea?
9 Etiopia și Egiptenii fără număr erau tăria ei, Put și Libienii erau ajutoarele ei.
10 Și totuș a trebuit să plece și ea în surghiun, s’a dus în robie; și pruncii ei au fost zdrobiți în toate colțurile ulițelor; au aruncat sorțul asupra fruntașilor ei, și toți mai marii ei au fost aruncați în lanțuri.
11 Și tu te vei îmbăta, te vei ascunde; și tu vei căuta un loc de adăpost împotriva vrăjmașului!
12 Toate cetățuile tale sînt niște smochini cu cele dintîi roade; cînd îi scuturi, smochinele cad în gura cui vrea să le mănînce.
13 Iată, poporul tău este ca femeile în mijlocul tău; porțile țării tale se deschid înaintea vrăjmașilor tăi; focul îți mistuie zăvoarele!