2 „Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai disprețuit.
3 Căci mîndria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine, care locuiești în crăpăturile stîncilor, și domnești în înălțime; de aceea, tu zici în tine însuți: „Cine mă va arunca la pămînt?“
4 Dar chiar dacă ai locui tot atît de sus ca vulturul, chiar dacă ți-ai așeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos și de acolo, zice Domnul“.
5 Dacă ar fi intrat la tine niște hoți, sau niște tîlhari de noapte, – cum ești de pustiit! – ar fi luat ei oare mai mult decît ar fi putut? Dacă ar fi venit niște culegători de vie la tine, n’ar fi lăsat ei niciun strugure pe urmă?
6 Vai! Ce scormonit este Esau! Cum i s’au descoperit comorile!
7 Toți cei uniți cu tine te-au izgonit înapoi pînă la hotar, prietenii tăi te-au înșelat și te-au stăpînit. Cei ce mîncau din pînea ta ți-au întins curse, pe cari nu le-ai băgat de seamă!
8 „Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înțelepți din Edom, și princeperea din muntele lui Esau?