11 Tot poporul care era la poartă și bătrînii au zis: „Sîntem martori! Domnul să facă pe femeia care intră în casa ta ca Rahela și ca Lea, cari amîndouă au zidit casa lui Israel! Arată-ți puterea în Efrata, și fă-ți un nume în Betleem!
12 Sămînța pe care ți-o va da Domnul, prin această tînără femeie, să-ți facă o casă asemenea casei lui Pereț, care s’a născut lui Iuda din Tamar!“
13 Boaz a luat pe Rut, care i-a fost nevastă, și el a intrat la ea. Domnul a făcut-o să zămislească, și ea a născut un fiu.
14 Femeile au zis Naomei: „Binecuvîntat să fie Domnul, care nu te-a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare, și al cărui nume va fi lăudat în Israel!
15 Copilul acesta îți va înviora sufletul, și va fi sprijinul bătrînețelor tale; căci l-a născut noru-ta, care te iubește, și care face pentru tine mai mult decît șapte fii.“
16 Naomi a luat copilul, l-a ținut în brațe, și a văzut de el.
17 Vecinele i-au pus nume, zicînd: „Un fiu s’a născut Naomei!“ Și l-au numit Obed. Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.