1 Dar despre darurile spirituale, fraţilor, nu vă voiesc neştiutori.
2 Ştiţi că eraţi neamuri, duşi la idoli necuvântători, aşa cum eraţi conduşi.
3 De aceea vă fac cunoscut că nimeni, vorbind prin Duhul lui Dumnezeu, nu spune: Isus este blestemat; şi nimeni nu poate spune că Isus este Domnul, decât prin Duhul Sfânt.
4 Şi sunt diversităţi ale darurilor, dar acelaşi Duh;
5 Şi sunt diferenţe ale serviciilor, dar acelaşi Domn;
6 Şi sunt diversităţi ale lucrărilor, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.
7 Dar manifestarea Duhului este dată fiecăruia spre folos.
8 Fiindcă unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înţelepciunii; şi altuia cuvântul cunoaşterii, prin acelaşi Duh;
9 Şi altuia credinţa prin acelaşi Duh; şi altuia darurile vindecării prin acelaşi Duh;
10 Şi altuia lucrarea miracolelor; şi altuia profeţie; şi altuia discernerea duhurilor; şi altuia diferite limbi; şi altuia traducerea limbilor.
11 Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în parte aşa cum voieşte.
12 Fiindcă după cum trupul este unul şi are multe membre, şi toate membrele acelui singur trup, fiind multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Cristos.
13 Căci de un singur Duh noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup, fie iudei sau greci, fie robi sau liberi; şi toţi am fost făcuţi să bem într-un singur Duh.
14 Fiindcă trupul nu este un singur membru, ci mai multe.
15 Dacă piciorul ar spune: Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup; nu este pentru aceasta din trup?
16 Şi dacă urechea ar spune: Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup; nu este pentru aceasta din trup?
17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?
18 Dar acum Dumnezeu a pus membrele, pe fiecare dintre ele, în trup, aşa cum a voit.
19 Şi dacă toate ar fi un singur membru, unde ar fi trupul?
20 Dar acum sunt multe membre, dar un singur trup.
21 Şi ochiul nu poate spune mâinii: Nu am nevoie de tine; sau din nou, capul, picioarelor: Nu am nevoie de voi.
22 Dar mai mult, membrele trupului care par a fi mai slabe sunt necesare.
23 Şi acele membre ale trupului, pe care le considerăm a fi mai puţin demne de cinste, pe acestea le înconjurăm cu mai multă cinste, şi membrele noastre lipsite de frumuseţe au mai multă frumuseţe.
24 Fiindcă membrele noastre frumoase nu au nevoie de podoabe. Dar Dumnezeu a întocmit trupul dând mai multă cinste acelui lipsit de cinste,
25 Ca nu cumva să fie dezbinare în trup, ci membrele să se îngrijească deopotrivă unele de altele.
26 Şi dacă un membru suferă, toate membrele suferă cu el; sau dacă unui membru îi este dată cinste, toate membrele se bucură împreună cu el.
27 De fapt voi sunteţi trupul lui Cristos şi membre în particular.
28 Şi Dumnezeu a pus pe anumiţi oameni în biserică, întâi apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători; apoi miracole, apoi daruri de vindecări, ajutorări, guvernări, diversităţi de limbi.
29 Sunt toţi apostoli? Sunt toţi profeţi? Sunt toţi învăţători? Sunt toţi lucrători de miracole?
30 Au toţi daruri de vindecări? Vorbesc toţi în limbi? Traduc toţi?
31 Dar doriţi zelos darurile cele mai bune, şi mai mult, vă arăt o cale nespus mai bună.