20 Fraţilor, nu fiţi copii la înţelegere, ci la răutate fiţi prunci, iar la înţelegere, fiţi desăvârşiţi.
21 În lege este scris: Prin alte limbi şi prin alte buze voi vorbi acestui popor, şi cu toate acestea nu mă vor asculta, spune Domnul.
22 De aceea limbile sunt pentru un semn, nu celor ce cred, ci celor ce nu cred; dar profeţia nu serveşte pentru cei ce nu cred, ci pentru cei ce cred.
23 De aceea dacă se adună întreaga biserică într-un loc şi toţi vorbesc în limbi, şi intră cei neînvăţaţi sau cei ce nu cred, nu vor spune că sunteţi nebuni?
24 Dar dacă toţi profeţesc şi intră cineva care nu crede sau neînvăţat, el este convins de toţi, este judecat de toţi,
25 Şi astfel tainele inimii lui sunt arătate; şi, căzând astfel cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va spune că Dumnezeu este cu adevărat în voi.
26 Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi împreună, fiecare dintre voi are un psalm, are o doctrină, are o altă limbă, are o revelaţie, are o interpretare. Toate să fie făcute pentru edificare.