10 Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul lui dăruit mie nu a fost în zadar, ci am muncit mult mai mult decât ei toţi; totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care a fost cu mine.
11 Aşadar, fie eu, fie ei, astfel predicăm şi astfel aţi crezut.
12 Dar dacă Cristos este predicat că a înviat dintre morţi, cum spun unii dintre voi că nu este înviere a morţilor?
13 Dar dacă nu este înviere a morţilor, atunci Cristos nu a fost înviat.
14 Şi dacă Cristos nu a fost înviat, atunci predicarea noastră este deşartă şi credinţa voastră de asemenea deşartă.
15 Şi, într-adevăr, suntem găsiţi martori falşi ai lui Dumnezeu, pentru că am adus mărturie despre Dumnezeu că l-a înviat pe Cristos, pe care nu l-a înviat, dacă aşa este că morţii nu învie.
16 Căci dacă morţii nu învie, atunci Cristos nu a fost înviat.