18 Atunci şi cei ce au adormit în Cristos sunt pierduţi.
19 Dacă doar pentru această viaţă avem speranţă în Cristos, suntem cei mai mizerabili dintre toţi oamenii.
20 Dar acum, Cristos a fost înviat dintre morţi şi a devenit primele roade ale celor ce au adormit.
21 Fiindcă întrucât prin om a venit moartea, prin om a venit şi învierea morţilor.
22 Fiindcă aşa cum în Adam toţi mor, tot astfel, în Cristos toţi vor fi înviaţi.
23 Dar fiecare la rândul lui; Cristos primele roade, apoi cei ai lui Cristos la venirea lui.
24 Atunci va fi venit sfârşitul, când el va fi dat împărăţia în mâna lui Dumnezeu, adică Tatălui; când va fi desfiinţat fiecare domnie şi fiecare autoritate şi putere.