4 Şi cuvântul meu şi predicarea mea nu au fost prin cuvintele ademenitoare ale înţelepciunii omeneşti, ci în arătarea Duhului şi a puterii;
5 Aşa încât credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.
6 Oricum, vorbim înţelepciune printre cei desăvârşiţi; totuşi nu înţelepciunea acestei lumi, nici a prinţilor acestei lumi care ajung la nimicire,
7 Ci vorbim înţelepciunea lui Dumnezeu într-un mister, chiar acea înţelepciune ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o înainte de lume pentru gloria noastră;
8 Înţelepciune pe care nu a cunoscut-o niciunul dintre prinţii acestei lumi; căci, dacă ar fi cunoscut-o, nu ar fi crucificat pe Domnul gloriei.
9 Dar aşa cum este scris: Ochiul nu a văzut nici urechea nu a auzit, şi nici la inima omului nu au urcat cele pregătite de Dumnezeu pentru cei ce îl iubesc.
10 Dar Dumnezeu ni le-a revelat prin Duhul său; fiindcă Duhul cercetează toate, chiar adâncimile lui Dumnezeu.