1 Şi eu, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unora spirituali, ci ca unora carnali, ca unor prunci în Cristos.
2 V-am dat lapte să beţi şi nu mâncare, fiindcă până acum nu eraţi în stare să purtaţi aceasta, şi nici chiar acum nu sunteţi în stare,
3 Fiindcă tot carnali sunteţi; fiindcă de vreme ce între voi este invidie şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi voi carnali şi nu umblaţi voi conform oamenilor?
4 Deoarece când unul spune: Eu sunt al lui Pavel; şi altul: Eu sunt al lui Apolo; nu sunteţi voi carnali?
5 Cine atunci este Pavel şi cine Apolo, decât servitori prin care aţi crezut chiar aşa cum a dat Domnul fiecăruia?
6 Eu am sădit, Apolo a udat; dar Dumnezeu a dat creşterea.
7 Aşa că nici cel ce sădeşte nu este nimic, nici cel ce udă, ci Dumnezeu care dă creşterea.