1 De aceea, lăsând deoparte toată răutatea şi toată viclenia şi făţărniciile şi invidiile şi toate vorbirile rele,
2 Ca prunci nou născuţi, doriţi laptele neprefăcut al cuvântului, ca să creşteţi prin el,
3 Dacă într-adevăr aţi gustat că Domnul este cu har.
4 La care veniţi, ca la o piatră vie, respinsă într-adevăr de oameni, dar aleasă de Dumnezeu şi preţioasă;
5 Şi voi, ca pietre vii, sunteţi zidiţi o casă spirituală, o preoţie sfântă pentru a oferi sacrificii spirituale, acceptabile lui Dumnezeu, prin Isus Cristos.
6 De aceea şi este cuprins în scriptură: Iată, pun în Sion o piatră unghiulară a temeliei, aleasă, preţioasă, şi cel ce crede în el nu va fi încurcat.
7 De aceea vouă, care credeţi, el vă este preţios; dar celor neascultători, piatra pe care constructorii au respins-o, aceasta a fost făcută capul colţului temeliei,
8 Şi o piatră de cădere şi o stâncă de poticnire, celor care se împiedică de cuvânt, fiind neascultători: la aceasta au şi fost rânduiţi.
9 Dar voi sunteţi generaţie aleasă, preoţie împărătească, naţiune sfântă, popor special, ca să arătaţi laudele celui ce v-a chemat din întuneric în lumina lui minunată;
10 Voi, care odinioară nu eraţi popor, dar sunteţi acum poporul lui Dumnezeu, care nu aţi obţinut milă, dar acum aţi obţinut milă.
11 Preaiubiţilor, vă implor, ca străini şi locuitori temporari în ţară străină, abţineţi-vă de la poftele carnale care se războiesc împotriva sufletului,
12 Având comportarea voastră bună printre neamuri, pentru ca în ceea ce vorbesc de rău împotriva voastră ca de niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le vor vedea să glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării.
13 Supuneţi-vă fiecărei rânduieli omeneşti pentru Domnul, fie împăratului ca autoritate supremă,
14 Sau guvernatorilor, ca celor trimişi de el pentru pedepsirea făcătorilor de rele şi pentru lauda celor ce fac bine.
15 Pentru că astfel este voia lui Dumnezeu, ca făcând bine să amuţiţi ignoranţa oamenilor fără minte;
16 Ca oameni liberi, dar nu folosind libertatea voastră ca pe o manta a răutăţii, ci ca servitori ai lui Dumnezeu.
17 Onoraţi pe toţi. Iubiţi pe fraţi. Temeţi-vă de Dumnezeu. Onoraţi pe împărat.
18 Servitorilor, fiţi supuşi stăpânilor voştri cu toată teama, nu numai celor buni şi blânzi, dar şi celor perverși.
19 Fiindcă acest lucru este demn de mulţumire, dacă cineva, datorită conştiinţei către Dumnezeu, îndură întristare, suferind pe nedrept.
20 Fiindcă ce glorie este, dacă veţi îndura când sunteţi loviţi cu pumnul pentru păcatele voastre? Dar dacă faceţi bine şi suferiţi şi înduraţi, acest lucru este plăcut lui Dumnezeu.
21 Fiindcă la aceasta aţi fost chemaţi, pentru că şi Cristos a suferit pentru noi, lăsându-ne un exemplu, ca să urmaţi paşii lui.
22 El, care nu a făcut păcat, nici nu a fost găsită viclenie în gura lui,
23 Care, fiind ocărât, nu a ocărât; când a suferit, nu a ameninţat, ci s-a încredinţat aceluia ce judecă cu dreptate.
24 El însuşi care a purtat păcatele noastre în trupul său pe lemn, ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui lovituri aţi fost vindecaţi.
25 Fiindcă eraţi ca oi care rătăceau, dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre.