21 Fiindcă la aceasta aţi fost chemaţi, pentru că şi Cristos a suferit pentru noi, lăsându-ne un exemplu, ca să urmaţi paşii lui.
22 El, care nu a făcut păcat, nici nu a fost găsită viclenie în gura lui,
23 Care, fiind ocărât, nu a ocărât; când a suferit, nu a ameninţat, ci s-a încredinţat aceluia ce judecă cu dreptate.
24 El însuşi care a purtat păcatele noastre în trupul său pe lemn, ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui lovituri aţi fost vindecaţi.
25 Fiindcă eraţi ca oi care rătăceau, dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre.