18 Pentru că şi Cristos a suferit o dată pentru păcate, cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu, dat la moarte în carne, dar primind viață prin Duh.
19 Prin care a şi mers şi a predicat duhurilor în închisoare;
20 Care au fost neascultători odinioară, odată când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe, în timp ce era în pregătire arca, în care puţine, adică opt suflete, au fost salvate prin apă;
21 Şi căreia botezul, fiindu-i o prefigurare, ne salvează acum, (adică, nu înlăturarea murdăriei cărnii, ci răspunsul unei conştiinţe bune către Dumnezeu), prin învierea lui Isus Cristos,
22 Care a mers în cer şi este la dreapta lui Dumnezeu; îngeri şi autorităţi şi puteri, fiindu-i supuse.