13 Dar nu voiesc să fiţi neştiutori, fraţilor, referitor la cei adormiţi, ca nu cumva să vă întristaţi, întocmai precum ceilalţi care nu au speranţă.
14 Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa, pe cei ce dorm în Isus, Dumnezeu îi va aduce cu el,
15 Fiindcă aceasta vă spunem prin cuvântul Domnului, că noi, care suntem vii şi rămânem până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor adormiţi,
16 Fiindcă însuşi Domnul va coborî din cer cu un strigăt, cu vocea arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, şi morţii în Cristos se vor scula primii;
17 După aceea noi, care suntem vii şi rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori să întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.
18 De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.