16 Totuşi, de aceea am obţinut milă, pentru ca mai întâi în mine, Isus Cristos să arate toată îndelunga răbdare, pentru a fi un model celor ce, de aici înainte, vor crede în el pentru viaţă veşnică.
17 Iar Împăratului etern, nemuritorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu înţelept, a lui fie onoarea şi gloria pentru totdeauna şi întotdeauna. Amin.
18 Porunca aceasta ţi-o încredinţez ție, Timotei, fiule, conform profeţiilor care s-au făcut mai înainte despre tine, ca prin ele să te războieşti războiul cel bun,
19 Ţinând credinţa şi o conştiinţă bună, pe care unii le-au lepădat, şi referitor la credinţă au naufragiat;
20 Dintre aceştia sunt Himeneu şi Alexandru, pe care i-am dat lui Satan, ca să înveţe să nu blasfemieze.