1 Atâţia robi câţi sunt sub jug să își socotească propriii lor stăpâni demni de toată onoarea, pentru ca numele lui Dumnezeu şi doctrina lui să nu fie blasfemiate.
2 Iar cei ce au stăpâni ce cred, să nu îi dispreţuiască, pentru că sunt fraţi; ci mai degrabă să îi servească, pentru că sunt credincioşi şi preaiubiţi, părtaşi ai binefacerii. Acestea învaţă-i şi îndeamnă-i.
3 Dacă cineva învaţă pe alţii o doctrină diferită şi nu consimte la cuvintele sănătoase, cuvintele Domnului nostru Isus Cristos, şi la doctrina care este conformă cu evlavia,
4 Este îngâmfat, neştiind nimic, şi este nebun după întrebări şi certuri despre cuvinte, din care vin invidie, ceartă, vorbiri de rău, bănuieli rele,
5 Dispute perverse ale oamenilor total corupţi în minte şi lipsiţi de adevăr, presupunând că orice câştig este evlavie: desparte-te de astfel de oameni.
6 Dar evlavia cu mulţumire este mare câştig.
7 Fiindcă noi nu am adus nimic în lume şi cu siguranță nu putem duce nimic din ea.
8 Dar având hrană şi îmbrăcăminte, să fim mulţumiţi cu acestea.
9 Dar cei ce intenţionează să fie bogaţi, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebune şi vătămătoare, care afundă pe oameni în distrugere şi pieire.
10 Fiindcă iubirea de bani este rădăcina a toată răutatea, după care unii, lăcomindu-se, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns pe ei înşişi cu multe întristări.
11 Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmăreşte dreptate, evlavie, credinţă, dragoste, răbdare, blândeţe.
12 Luptă lupta cea bună a credinţei, apucă viaţa eternă la care ai şi fost chemat şi ai făcut o bună mărturisire înaintea multor martori.
13 Îţi poruncesc înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor, şi înaintea lui Cristos Isus, care înaintea lui Pontius Pilat a adus o mărturisire bună,
14 Ca tu să ţii porunca fără pată, ireproşabil, până la apariţia Domnului nostru Isus Cristos,
15 Care la timpurile sale o va arăta, cel care este binecuvântatul şi singurul Suveran, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,
16 Cel care singur are nemurirea, locuind în lumina de care nimeni nu se poate apropia, pe care niciun om nu l-a văzut, nici nu îl poate vedea: lui fie onoare şi putere veşnică! Amin.
17 Porunceşte celor bogaţi în această lume, să nu fie cu minte trufaşă, nici să se încreadă în bogăţii nesigure, ci în Dumnezeul cel viu, care ne dă toate din abundenţă ca să ne bucurăm de ele;
18 Ca să lucreze binele, ca să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, voitori să dea,
19 Strângându-și o temelie bună pentru timpul ce vine, ca să apuce viaţa eternă.
20 O, Timotei, păzeşte ce îţi este încredinţat, evitând flecărelile profane şi deşarte şi împotrivirile a ceea ce este în mod fals numită ştiinţă,
21 Pe care unii, susţinând-o, au rătăcit referitor la credinţă. Harul fie cu tine! Amin.