9 Ştiind aceasta, că legea nu este făcută pentru cel drept, ci pentru cei fărădelege şi neascultători, pentru cei neevlavioşi şi păcătoşi, pentru oameni fără sfinţenie şi profani, pentru ucigaşi de taţi şi ucigaşi de mame, pentru ucigaşi de oameni,
10 Pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru răpitori de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei ce jură fals şi orice altceva ar fi împotriva doctrinei sănătoase;
11 Conform cu glorioasa evanghelie a binecuvântatului Dumnezeu, cu care am fost încredinţat.
12 Şi mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, celui ce m-a întărit, în aceea că m-a socotit credincios, punându-mă în serviciu;
13 Eu, cel care mai înainte eram blasfemator şi persecutor şi insultător; dar am obţinut milă, pentru că am lucrat din ignoranţă în necredinţă.
14 Şi harul Domnului nostru a fost peste măsură de abundent cu credinţa şi dragostea care este în Cristos Isus.
15 Acesta este un cuvânt de încredere şi demn de toată acceptarea: Cristos Isus a venit în lume să salveze pe păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.