9 Acesta este un cuvânt de încredere şi demn de toată acceptarea.
10 Fiindcă pentru aceasta deopotrivă muncim şi suferim ocară, pentru că ne încredem în Dumnezeul cel viu, care este Salvatorul tuturor oamenilor, mai ales al celor ce cred.
11 Porunceşte şi învaţă-i acestea.
12 Să nu îţi dispreţuiască nimeni tinereţea, ci fii un exemplu pentru credincioşi în cuvânt, în comportare, în dragoste creştină, în duh, în credinţă, în puritate.
13 Până ce vin, fii atent la citire, la îndemnare şi la doctrină.
14 Nu neglija darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin profeţie, cu punerea mâinilor prezbiterilor.
15 Cugetă la acestea, ocupă-te în totul cu ele, pentru ca progresul tău să fie arătat în toate.