2 Petru 1 RFB13

1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos, celor ce au obţinut împreună cu noi o credinţă la fel de preţioasă prin dreptatea Dumnezeului şi Salvatorului nostru Isus Cristos,

2 Har şi pace să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus.

3 Aşa cum dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit toate lucrurile pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea celui ce ne-a chemat la glorie şi virtute,

4 Prin care ne sunt dăruite cele mai mari şi preţioase promisiuni, ca prin acestea să deveniţi părtaşi naturii dumnezeieşti, aţi scăpat de putreziciunea care este în lume prin poftă.

5 Şi în afară de aceasta, dându-vă toată silinţa, adăugaţi credinţei voastre virtutea; şi la virtute, cunoaşterea;

6 Şi la cunoaştere, înfrânarea; şi la înfrânare, răbdarea; şi la răbdare, evlavia;

7 Şi la evlavie, bunătatea frăţească; şi la bunătate frăţească, dragostea creştină.

8 Căci dacă acestea sunt în voi şi abundă, vă fac să nu fiţi nici inactivi, nici neroditori în cunoaşterea Domnului nostru Isus Cristos.

9 Dar celui ce îi lipsesc acestea este orb şi nu poate vedea departe şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.

10 De aceea, fraţilor, mai degrabă străduiţi-vă să faceţi neclintită chemarea şi alegerea voastră, căci dacă faceţi acestea, niciodată nu veţi cădea,

11 Fiindcă astfel din abundenţă vă va fi dată intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Salvatorului nostru Isus Cristos.

12 De aceea nu voi neglija să vă amintesc totdeauna despre acestea, deşi le ştiţi şi sunteţi întemeiaţi în adevărul prezent cu voi.

13 Dar consider drept, cât timp sunt în acest tabernacol, să vă stârnesc prin aducerea aminte,

14 Ştiind că în curând trebuie să pun deoparte acest tabernacol al meu, aşa cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos.

15 Mai mult, mă voi strădui ca voi să fiţi în stare după moartea mea să vă amintiți acestea de fiecare dată.

16 Fiindcă nu am urmat fabulaţii iscusit plănuite când v-am făcut cunoscută puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos, ci am fost martori oculari ai maiestății sale.

17 Fiindcă a primit de la Dumnezeu Tatăl onoare şi glorie când a venit la el o astfel de voce din maiestuoasa glorie: Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc toată plăcerea.

18 Şi această voce, care a venit din cer, noi am auzit pe când eram împreună cu el pe muntele sfânt.

19 Şi avem un mai sigur cuvânt al profeţiei, la care bine faceţi că luați seama, ca la o lumină ce străluceşte într-un loc întunecat până ce se luminează de ziuă, şi steaua dimineţii răsare în inimile voastre;

20 Ştiind întâi aceasta, că nicio profeţie a scripturii nu se interpretează singură.

21 Fiindcă profeţia nu a venit în vechime prin voia omului, ci oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit purtaţi de Duhul Sfânt.

Capitolele

1 2 3