13 Şi vor primi plata nedreptăţii ca unii care socotesc o plăcere să se destrăbăleze în timpul zilei. Pete şi cusururi sunt ei, chefuind în propriile lor înşelăciuni în timp ce sărbătoresc împreună cu voi,
14 Având ochii plini de adulter şi neputându-se opri de la păcat; seducând suflete nestatornice, având o inimă antrenată în practici lacome; copii blestemaţi,
15 Care au părăsit calea dreaptă şi s-au rătăcit, urmând calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptăţii,
16 Dar a fost mustrat pentru nelegiuirea sa, măgăriţa necuvântătoare, vorbind cu vocea omului, a oprit nebunia profetului.
17 Aceştia sunt fântâni fără apă, nori purtaţi de furtună, cărora negura întunericului le este rezervată pentru totdeauna.
18 Căci ei, vorbind cuvinte umflate ale deşertăciunii, seduc prin poftele cărnii, prin multă desfrânare, pe cei ce, într-adevăr, au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.
19 În timp ce le promit libertate, ei înşişi sunt robi ai corupţiei; fiindcă de către cel ce este cineva învins, de acela este şi dus în robie.