14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe deal nu poate fi ascunsă.
15 Nici nu aprind oamenii candela şi o pun sub oboroc, ci pe sfeşnic; şi aceasta dă lumină tuturor celor din casă.
16 Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune şi să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer.
17 Să nu gândiţi că am venit să distrug legea sau profeţii; nu am venit să distrug, ci să împlinesc.
18 Fiindcă adevărat vă spun: Până cerul şi pământul vor trece, o iotă sau o frântură de literă nu va trece nicidecum din lege, până totul va fi împlinit.
19 De aceea, oricine va strica una dintre cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni astfel, va fi chemat cel mai mic în împărăţia cerului; dar oricine le va împlini şi îi va învăţa pe alţii, acela va fi chemat mare în împărăţia cerului.
20 Căci vă spun că: Dacă dreptatea voastră nu va întrece dreptatea scribilor şi a fariseilor, nicidecum nu veţi intra în împărăţia cerului.