17 Să nu gândiţi că am venit să distrug legea sau profeţii; nu am venit să distrug, ci să împlinesc.
18 Fiindcă adevărat vă spun: Până cerul şi pământul vor trece, o iotă sau o frântură de literă nu va trece nicidecum din lege, până totul va fi împlinit.
19 De aceea, oricine va strica una dintre cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni astfel, va fi chemat cel mai mic în împărăţia cerului; dar oricine le va împlini şi îi va învăţa pe alţii, acela va fi chemat mare în împărăţia cerului.
20 Căci vă spun că: Dacă dreptatea voastră nu va întrece dreptatea scribilor şi a fariseilor, nicidecum nu veţi intra în împărăţia cerului.
21 Aţi auzit că s-a spus de către cei din vechime: Să nu ucizi; şi oricine va ucide va fi sub ameninţarea judecăţii.
22 Dar eu vă spun că: Oricine este mânios fără motiv pe fratele său, va fi sub ameninţarea judecăţii; şi oricine va spune fratelui său: Raca, va fi sub ameninţarea consiliului; dar oricine va spune: Nebunule, va fi sub ameninţarea focului iadului.
23 De aceea, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta,