23 De aceea, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta,
24 Lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului şi du-te întâi de te împacă cu fratele tău şi apoi vino şi adu-ţi darul.
25 Învoieşte-te repede cu potrivnicul tău, pe când eşti cu el pe cale; ca nu cumva potrivnicul să te predea judecătorului şi judecătorul să te predea executorului şi să fii aruncat în închisoare.
26 Adevărat îţi spun: Nu vei ieşi nicidecum de acolo, până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.
27 Aţi auzit că s-a spus de către cei din vechime: Să nu comiţi adulter;
28 Dar eu vă spun că: Oricine se uită la o femeie pentru a o pofti, a comis deja adulter cu ea în inima lui.
29 Şi dacă ochiul tău cel drept te poticneşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine; fiindcă îţi este de folos să piară unul dintre membrele tale şi să nu fie aruncat tot trupul tău în iad.