8 Rehum, cancelarul, şi Şimşai, scribul, au scris o scrisoare împotriva Ierusalimului lui Artaxerxes, împăratul, în acest fel;
9 Atunci au scris Rehum, cancelarul, şi Şimşai, scribul, şi restul tovarăşilor lor; dinaiţii, afarsatchiţii, tarpeliţii, afarsiţii, archeviţii, babilonienii, susanchiţii, dehaviţii şi elamiţii,
10 Şi restul naţiunilor pe care marele şi nobilul Osnapar le-a adus şi le-a aşezat în cetăţile Samariei şi restul care sunt de partea aceasta a râului, în acest timp.
11 Aceasta este copia scrisorii pe care i-au trimis-o, lui Artaxerxes, împăratul; Servitorii tăi, bărbaţii de această parte a râului, în acest timp.
12 Să fie cunoscut împăratului, că iudeii care s-au urcat de la tine la noi, au venit la Ierusalim, construind cetatea cea răzvrătită şi rea şi au ridicat zidurile ei şi repară temeliile.
13 Să fie cunoscut acum împăratului, că, dacă această cetate este construită şi zidurile ridicate din nou, atunci ei nu vor plăti taxă, tribut şi vamă şi astfel tu vei păgubi veniturile împăraţilor.
14 Acum, deoarece avem întreţinere de la palatul împăratului şi nu a fost cuvenit pentru noi să privim dezonorarea împăratului, de aceea am trimis şi am făcut aceasta cunoscută împăratului;