1 Aceştia sunt acum mai marii părinţilor lor şi aceasta este genealogia celor care s-au urcat cu mine din Babilon, în timpul domniei lui Artaxerxes, împăratul:
2 Dintre fiii lui Fineas, Gherşom; dintre fiii lui Itamar, Daniel; dintre fiii lui David, Hatuş.
3 Dintre fiii lui Şecania, dintre fiii lui Pareoş, Zaharia; şi cu el erau număraţi prin genealogia celor de parte bărbătească, o sută cincizeci.
4 Dintre fiii lui Pahat-Moab, Elioenai, fiul lui Zerahia, şi cu el două sute, de parte bărbătească.
5 Dintre fiii lui Şecania, fiul lui Iahaziel, şi cu el trei sute, de parte bărbătească.
6 De asemenea dintre fiii lui Adin, Ebed, fiul lui Ionatan, şi cu el cincizeci, de parte bărbătească.
7 Şi dintre fiii lui Elam, Isaia, fiul Ataliei, şi cu el şaptezeci, de parte bărbătească.
8 Şi dintre fiii lui Şefatia, Zebadia, fiul lui Mihail, şi cu el optzeci, de parte bărbătească.
9 Dintre fiii lui Ioab, Obadia, fiul lui Iehiel, şi cu el două sute optsprezece, de parte bărbătească.
10 Şi dintre fiii lui Şelomit, fiul lui Iosifia, şi cu el o sută şaizeci, de parte bărbătească.
11 Şi dintre fiii lui Bebai, Zaharia, fiul lui Bebai, şi cu el douăzeci şi opt, de parte bărbătească.
12 Şi dintre fiii lui Azgad, Iohanan, fiul lui Hacatan şi cu el o sută zece, de parte bărbătească.
13 Şi dintre cei din urmă fii ai lui Adonicam, ale căror nume sunt acestea: Elifelet, Ieiel şi Şemaia şi cu ei şaizeci, de parte bărbătească.
14 De asemenea dintre fiii lui Bigvai, Utai şi Zabuda şi cu ei şaptezeci, de parte bărbătească.
15 Şi i-am adunat la râul care curge spre Ahava; şi acolo am locuit trei zile în corturi; şi am privit asupra poporului şi preoţilor şi nu am găsit acolo pe niciunul dintre fiii lui Levi.
16 Atunci am trimis după Eliezer, după Ariel, după Şemaia şi după Elnatan şi după Iarib şi după Elnatan şi după Natan şi după Zaharia şi după Meşulam, bărbaţi de seama; de asemenea după Ioiarib şi după Elnatan, oameni ai priceperii.
17 Şi i-am trimis cu poruncă la Ido mai marele din locul Casifia şi le-am spus ce ar trebui să îi spună lui Ido şi fraţilor săi netinimii, din locul Casifia, ca să ne aducă servitori pentru casa Dumnezeului nostru.
18 Şi prin mâna cea bună a Dumnezeului nostru peste noi ei ne-au adus pe un om al înţelegerii dintre fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel; şi pe Şerebia, cu fiii săi şi cu fraţii săi, optsprezece;
19 Şi pe Haşabia şi cu el pe Isaia dintre fiii lui Merari, fraţii săi şi fiii lor, douăzeci;
20 De asemenea dintre netinimi, pe care David şi prinţii îi rânduiseră pentru serviciul leviţilor, două sute douăzeci de netinimi; toţi au fost numiţi pe nume.
21 Atunci eu am proclamat un post acolo, la râul Ahava, ca să ne chinuim înaintea Dumnezeului nostru, pentru a căuta la el o cale dreaptă pentru noi şi pentru micuţii noştri şi pentru toată averea noastră.
22 Pentru că mi-era ruşine să cer de la împărat o ceată înarmată de soldaţi şi de călăreţi, pentru a ne ajuta pe cale împotriva duşmanului; deoarece noi vorbisem împăratului, spunând: Mâna Dumnezeului nostru este spre bine peste toţi aceia care îl caută; dar puterea lui şi furia lui sunt împotriva tuturor celor care îl părăsesc.
23 Astfel că am postit şi l-am implorat pe Dumnezeul nostru pentru aceasta; şi el a fost înduplecat de noi.
24 Atunci am despărţit doisprezece dintre mai marii preoţilor: pe Şerebia, pe Haşabia şi pe zece dintre fraţii lor cu ei,
25 Şi le-am cântărit argintul şi aurul şi vasele, ofranda pentru casa Dumnezeului nostru, pe care împăratul şi sfătuitorii săi şi domnii săi şi tot Israelul acolo prezent, îl oferiseră;
26 Am cântărit în mâna lor şase sute cincizeci de talanţi de argint şi o sută de talanţi de vase de argint şi o sută de talanţi de aur;
27 De asemenea douăzeci de oale de aur de o mie de drahme; şi două vase de aramă fină, preţioasă ca aurul.
28 Şi le-am spus: Voi sunteţi sfinţi pentru Domnul; vasele de asemenea sunt sfinte; şi argintul şi aurul sunt un dar de bunăvoie pentru Domnul Dumnezeul părinţilor voştri.
29 Vegheaţi şi păziţi-le, până le veţi cântări înaintea mai marilor preoţilor şi ai leviţilor şi înaintea mai marilor dintre părinţii lui Israel, la Ierusalim, în camerele casei Domnului.
30 Astfel, preoţii şi leviţii au luat greutatea argintului şi a aurului şi a vaselor, pentru a le aduce la Ierusalim în casa Dumnezeului nostru.
31 Apoi noi am plecat de la râul Ahava în a douăsprezecea zi a lunii întâi, pentru a merge la Ierusalim; şi mâna Dumnezeului nostru era peste noi şi ne-a scăpat din mâna duşmanului şi a celor care pândeau pe cale.
32 Şi am ajuns la Ierusalim şi am rămas acolo trei zile.
33 Şi în ziua a patra au fost cântărite argintul şi aurul şi vasele în casa Dumnezeului nostru prin mâna lui Meremot fiul preotului Urie; şi cu el era Eleazar, fiul lui Fineas; şi cu ei era Iozabad, fiul lui Ieşua şi Noadia, fiul lui Binui, toţi leviţi;
34 După numărul şi după greutatea fiecăreia; şi toată greutatea a fost scrisă în acel timp.
35 De asemenea copiii acelora care fuseseră duşi, care ieşiseră din captivitate au oferit ofrande arse Dumnezeului lui Israel, doisprezece tauri pentru tot Israelul, nouăzeci şi şase de berbeci, şaptezeci şi şapte de miei, doisprezece ţapi ca ofrandă pentru păcat: toată aceasta era o ofrandă arsă Domnului.
36 Şi împuternicirile împăratului le-au dat căpeteniilor împăratului şi guvernatorilor de partea aceasta a râului; şi ei au sprijinit pe popor şi casa lui Dumnezeu.