3 În acelaşi timp au venit la ei Tatnai, guvernator de partea aceasta a râului, şi Şetar-Boznai şi tovarăşii lor şi astfel le-au spus: Cine v-a poruncit să construiţi această casă şi să ridicaţi acest zid?
4 Atunci noi le-am spus astfel: Care sunt numele oamenilor care fac această construcţie?
5 Dar ochiul Dumnezeului lor era asupra bătrânilor iudeilor, încât nu i-au putut face să înceteze până când lucrul nu a ajuns la Darius; şi atunci au întors răspuns prin scrisoare referitor la aceasta.
6 Copia scrisorii pe care Tatnai, guvernatorul de partea aceasta a râului, şi Şetar-Boznai şi tovarăşii săi afarsachiţii, care erau de partea aceasta a râului, au trimis-o împăratului Darius:
7 Ei i-au trimis o scrisoare, în care era scris astfel: Către Darius, împăratul, toată pacea.
8 Să fie cunoscut împăratului că noi am mers în provincia Iudea, la casa marelui Dumnezeu, care se construieşte cu pietre mari, şi se pune lemnărie în pereţi şi lucrarea aceasta continuă rapid şi prosperă în mâinile lor.
9 Atunci noi am întrebat pe acei bătrâni şi le-am spus astfel: Cine v-a poruncit să construiţi această casă şi să ridicaţi aceste ziduri?