12 Şi Dumnezeul care a făcut ca numele său să locuiască acolo să nimicească pe toţi împăraţii şi popoarele, care îşi vor întinde mâna să schimbe şi să distrugă această casă a lui Dumnezeu care este în Ierusalim. Eu Darius am dat această hotărâre; să fie împlinit în grabă.
13 Atunci Tatnai, guvernatorul de această parte a râului, Şetar-Boznai şi tovarăşii lor, repede au făcut astfel, conform cu ceea ce Darius, împăratul, trimisese.
14 Şi bătrânii iudeilor au construit şi au prosperat prin profeţirea lui Hagai, profetul, şi a lui Zaharia fiul lui Ido. Şi au construit şi au terminat-o, conform cu porunca Dumnezeului lui Israel şi conform poruncii lui Cirus şi a lui Darius şi a lui Artaxerxes, împăratul Persiei.
15 Şi această casă a fost terminată în ziua a treia a lunii Adar, care era în anul al şaselea al domniei lui Darius, împăratul.
16 Şi copiii lui Israel, preoţii şi leviţii şi restul copiilor captivităţii, au ţinut dedicarea acestei case a lui Dumnezeu cu bucurie,
17 Şi au oferit la dedicarea acestei case a lui Dumnezeu o sută de tauri, două sute de berbeci, patru sute de miei; şi ca sacrificiu pentru păcat pentru tot Israelul, doisprezece ţapi, conform cu numărul triburilor lui Israel.
18 Şi au pus pe preoţi în cetele lor şi pe leviţi în rândurile lor, pentru serviciul lui Dumnezeu care este în Ierusalim; precum este scris în cartea lui Moise.