14 Şi s-a întâmplat, pe când Avram a ajuns în Egipt, că egiptenii au văzut că femeia era foarte frumoasă.
15 Prinţii lui Faraon de asemenea au văzut-o şi au lăudat-o înaintea lui Faraon; şi femeia a fost luată în casa lui Faraon.
16 Şi l-a tratat bine pe Avram din cauza ei şi avea oi şi boi şi catâri şi servitori şi servitoare şi măgăriţe şi cămile.
17 Şi Domnul a lovit cu plăgi pe Faraon şi casa lui, cu plăgi mari din cauza lui Sarai, soţia lui Avram.
18 Şi Faraon a chemat pe Avram şi a spus: Ce este aceasta ce mi-ai făcut? De ce nu mi-ai spus că era soţia ta?
19 De ce ai spus: Ea este sora mea; astfel că aproape am luat-o de soţie? De aceea acum, iat-o pe soţia ta, ia-o şi pleacă.
20 Şi Faraon a poruncit oamenilor săi referitor la el şi l-au trimis de la ei, pe el şi pe soţia lui şi tot ce avea.