1 Şi pe seară, doi îngeri au venit la Sodoma; şi Lot şedea în poarta Sodomei; şi Lot, văzându-i, s-a ridicat să îi întâmpine şi s-a aplecat cu faţa sa la pământ;
2 Şi a spus: Iată acum, domnii mei, abateţi-vă, vă rog, în casa servitorului vostru şi rămâneţi toată noaptea şi spălaţi-vă picioarele şi vă veţi trezi devreme să mergeţi pe căile voastre. Iar ei au spus: Nu, ci vom sta în stradă toată noaptea.
3 Dar el a insistat pe lângă ei foarte mult şi s-au abătut la el şi au intrat în casa lui şi a făcut pentru ei un ospăţ şi a copt azimă şi au mâncat.
4 Dar înainte să se culce, bărbaţii cetăţii, bărbaţii din Sodoma, au încercuit casa, deopotrivă bătrâni şi tineri, tot poporul din fiecare parte a cetăţii;
5 Şi au chemat pe Lot şi i-au spus: Unde sunt bărbaţii care au venit la tine în această noapte? Scoate-i afară la noi să îi cunoaştem.
6 Şi Lot a ieşit la uşă la ei şi a închis uşa după el.
7 Şi a spus: Vă rog, fraţilor, nu faceţi o astfel de stricăciune.
8 Iată acum, am două fete care nu au cunoscut bărbat; lăsaţi-mă, vă rog, să le scot la voi şi faceţi-le precum este bine în ochii voştri, numai acestor bărbaţi nu le faceţi nimic, căci pentru aceasta au venit sub umbra acoperişului meu.
9 Dar ei au spus: Dă-te înapoi. Şi au spus din nou: Acesta a venit să locuiască temporar şi voieşte să fie judecător, acum ne vom purta mai rău cu tine decât cu ei. Şi împingeau cu putere asupra bărbatului, adică Lot, şi s-au apropiat să spargă uşa.
10 Dar bărbaţii şi-au întins mâna şi l-au tras pe Lot în casă la ei şi au închis uşa.
11 Şi au lovit pe bărbaţii care erau la uşa casei cu orbire, deopotrivă pe mici şi mari, astfel că se osteneau să găsească uşa.
12 Şi bărbaţii i-au spus lui Lot: Mai ai pe cineva aici? Ginere şi fiii tăi şi fiicele tale şi pe oricine ai în cetate, scoate-i din acest loc,
13 Pentru că vom distruge acest loc, deoarece strigătul lor a crescut mult înaintea feţei Domnului şi Domnul ne-a trimis să îl distrugem.
14 Şi Lot a ieşit şi a vorbit ginerilor săi, care erau căsătoriţi cu fiicele lui, şi a spus: Ridicaţi-vă, ieşiţi din acest loc, pentru că Domnul va distruge această cetate. Dar el părea înaintea ginerilor săi ca unul care batjocorea.
15 Şi când s-a făcut dimineaţa, atunci îngerii au grăbit pe Lot, spunând: Ridică-te, ia pe soţia ta şi pe cele două fiice ale tale, care sunt aici, ca să nu fii mistuit în nelegiuirea cetăţii.
16 Şi în timp ce el întârzia, bărbaţii au apucat mâna lui şi mâna soţiei lui şi mâna celor două fiice ale lui, Domnul fiind milostiv cu el, şi l-au scos şi l-au aşezat în afara cetăţii.
17 Şi s-a întâmplat, după ce i-au scos afară, că a spus: Scapă-ţi viaţa; nu privi înapoia ta, nici nu sta în câmpie deschisă, scapă la munte ca nu cumva să fii mistuit.
18 Şi Lot le-a spus: Nu! Te rog, Domnul meu;
19 Iată acum, servitorul tău a găsit har înaintea ochilor tăi şi ai preamărit mila ta, pe care mi-ai arătat-o salvându-mi viaţa; şi nu pot să scap la munte, ca nu cumva ceva rău să mă prindă şi să mor;
20 Iată acum, această cetate este aproape, să scap la ea şi aceasta este una mică: Te rog, lasă-mă să scap într-acolo, (nu este aceasta una mică?) şi sufletul meu va trăi.
21 Iar el i-a spus: Vezi, te-am acceptat şi în acest lucru, că nu voi dărâma această cetate, pentru care ai vorbit.
22 Grăbeşte-te, scapă într-acolo, pentru că nu pot face nimic până ce vei fi ajuns acolo. De aceea s-a pus numele cetăţii, Ţoar.
23 Soarele se ridica deasupra pământului când Lot a intrat în Ţoar.
24 Atunci Domnul a plouat peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer;
25 Şi a dărâmat acele cetăţi şi toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi ceea ce creştea pe pământ.
26 Dar soţia lui a privit înapoi din spatele lui şi a devenit un stâlp de sare.
27 Şi Avraam s-a sculat devreme dimineaţa şi a mers spre locul unde a stat în picioare înaintea Domnului;
28 Şi a privit spre Sodoma şi Gomora şi spre tot ţinutul câmpiei; şi a privit şi, iată, fumul ţinutului se ridica precum fumul unui cuptor.
29 Şi s-a întâmplat, când Dumnezeu a distrus cetăţile câmpiei, că Dumnezeu şi-a amintit de Avraam şi a trimis pe Lot afară din mijlocul dărâmării, când el a dărâmat cetăţile în care Lot a locuit.
30 Şi Lot s-a urcat din Ţoar şi a locuit în munte şi cele două fiice ale lui cu el, pentru că s-a temut să locuiască în Ţoar şi a locuit într-o peşteră, el şi cele două fiice ale lui.
31 Şi cea întâi născută i-a spus celei mai tinere: Tatăl nostru este bătrân şi nu este un bărbat pe pământ să intre la noi, după obiceiul întregului pământ;
32 Vino, să facem pe tatăl nostru să bea vin şi ne vom culca cu el, ca să păstrăm o sămânţă a tatălui nostru.
33 Şi ele au făcut pe tatăl lor să bea vin în acea noapte şi cea întâi născută a intrat şi s-a culcat cu tatăl ei; şi el nu şi-a dat seama când s-a culcat ea, nici când s-a ridicat.
34 Şi s-a întâmplat a doua zi, că cea întâi născută i-a spus celei mai tinere: Iată, m-am culcat noaptea trecută cu tatăl meu; hai să îl facem să bea vin şi în această noapte şi intră şi culcă-te cu el, ca să păstrăm o sămânţă a tatălui nostru.
35 Şi ele au făcut pe tatăl lor să bea vin şi în acea noapte; şi cea tânără s-a ridicat şi s-a culcat cu el; şi el nu şi-a dat seama când ea s-a culcat, nici când s-a ridicat.
36 Astfel au fost amândouă fiicele lui Lot însărcinate prin tatăl lor.
37 Şi cea întâi născută a născut un fiu şi i-a pus numele Moab; el este tatăl moabiţilor până în această zi.
38 Şi cea mai tânără de asemenea a născut un fiu şi i-a pus numele Ben-ami; el este tatăl copiilor lui Amon până în această zi.