2 Şi Avram era foarte bogat în vite, în argint şi în aur.
3 Şi a mers în călătoriile lui din sud chiar până la Betel, până la locul unde fusese cortul său la început, între Betel şi Hai;
4 Până la locul altarului, pe care l-a făcut acolo la început; şi acolo Avram a chemat numele Domnului.
5 Şi de asemenea Lot, care a mers cu Avram, avea turme şi cirezi şi corturi.
6 Şi ţara nu era în stare să îi ţină ca să poată locui împreună, pentru că averea lor era mare, astfel că nu puteau locui împreună.
7 Şi a fost o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot; şi canaanitul şi perizitul locuiau pe atunci în ţară.
8 Şi Avram i-a spus lui Lot: Să nu fie ceartă, te rog, între mine şi tine şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, pentru că suntem fraţi.