19 Şi Dumnezeu a spus: Sara, soţia ta, într-adevăr, îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Isaac; şi voi întemeia legământul meu cu el, ca legământ fără de sfârşit, şi cu sămânţa lui după el.
20 Şi cât despre Ismael, te-am auzit: Iată, l-am binecuvântat şi îl voi face roditor şi îl voi înmulţi peste măsură, doisprezece prinţi va naşte şi îl voi face o mare naţiune.
21 Dar legământul meu îl voi întemeia cu Isaac, pe care Sara ţi-l va naşte la timpul cuvenit, în anul viitor.
22 Şi a terminat de vorbit cu el, iar Dumnezeu s-a înălţat de la Avraam.
23 Şi Avraam a luat pe Ismael, fiul său, şi pe toţi cei născuţi în casa lui şi pe toţi cei cumpăraţi cu banii lui, fiecare parte bărbătească între oamenii casei lui Avraam, şi a circumcis pielea prepuţului lor chiar în aceeaşi zi, aşa cum Dumnezeu îi spusese.
24 Şi Avraam era în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani când a fost circumcis în pielea prepuţului său.
25 Şi Ismael, fiul său, avea treisprezece ani când a fost circumcis în pielea prepuţului său.