27 Şi Avraam a luat oi şi boi şi le-a dat lui Abimelec; şi amândoi au făcut un legământ.
28 Şi Avraam a pus şapte mieluşele din turmă la o parte.
29 Şi Abimelec i-a spus lui Avraam: Ce înseamnă aceste şapte mieluşele pe care le-ai pus la o parte?
30 Iar el a spus: Aceste şapte mieluşele le vei lua din mâna mea, ca ele să fie o mărturie pentru mine, că am săpat această fântână.
31 Pentru aceasta el a numit acel loc Beer-Şeba, pentru că acolo au jurat amândoi.
32 Astfel au făcut un legământ la Beer-Şeba, apoi Abimelec s-a ridicat şi Picol, căpetenia oştirii sale, şi s-au întors în ţara filistenilor.
33 Şi Avraam a sădit un crâng în Beer-Şeba şi a chemat acolo numele Domnului, Dumnezeul cel veşnic.