1 Şi Avraam era bătrân şi mult înaintat în vârstă şi Domnul a binecuvântat pe Avraam în toate lucrurile.
2 Şi Avraam a spus celui mai bătrân servitor al casei sale, care conducea peste tot ceea ce el avea: Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea,
3 Şi te voi face să juri pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, că nu vei lua fiului meu o soţie dintre fiicele canaaniţilor, printre care locuiesc eu;
4 Ci te vei duce în ţara mea şi la rudele mele şi vei lua o soţie fiului meu, Isaac.
5 Şi servitorul i-a spus: Poate că femeia nu va voi să mă urmeze în această ţară; ar trebui să duc pe fiul tău înapoi în ţara de unde ai venit?
6 Şi Avraam i-a spus: Ia seama, să nu duci pe fiul meu înapoi acolo.