22 Şi s-a întâmplat, pe când cămilele terminaseră de băut, că bărbatul a luat un cercel de aur de o jumătate de şekel în greutate şi două brăţări pentru mâinile ei, în greutate de zece şekeli de aur;
23 Şi a spus: A cui fiică eşti tu? Spune-mi, te rog, este loc în casa tatălui tău pentru noi să găzduim?
24 Iar ea i-a spus: Eu sunt fiica lui Betuel, fiul Milcăi, pe care ea l-a născut lui Nahor.
25 Şi i-a mai spus: Avem deopotrivă paie şi nutreţ îndeajuns şi loc să găzduiţi.
26 Şi bărbatul şi-a plecat capul şi s-a închinat Domnului.
27 Şi a spus: Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care nu a lăsat pe stăpânul meu lipsit de mila sa şi de adevărul său; eu, fiind pe cale, Domnul m-a condus la casa fraţilor stăpânului meu.
28 Şi fata a alergat şi a spus aceste lucruri tuturor celor din casa mamei ei.