4 Ci te vei duce în ţara mea şi la rudele mele şi vei lua o soţie fiului meu, Isaac.
5 Şi servitorul i-a spus: Poate că femeia nu va voi să mă urmeze în această ţară; ar trebui să duc pe fiul tău înapoi în ţara de unde ai venit?
6 Şi Avraam i-a spus: Ia seama, să nu duci pe fiul meu înapoi acolo.
7 Domnul Dumnezeul cerului, care m-a luat din casa tatălui meu şi din ţara rudelor mele şi care mi-a vorbit şi care mi-a jurat, spunând: Seminţei tale voi da această ţară; el va trimite pe îngerul său înaintea ta şi vei lua de acolo o soţie fiului meu.
8 Şi dacă femeia nu va voi să te urmeze, atunci vei fi eliberat de acest jurământ al meu, numai nu duce pe fiul meu înapoi acolo.
9 Şi servitorul şi-a pus mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, şi i-a jurat referitor la acel lucru.
10 Şi servitorul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, pentru că toate bunurile stăpânului său erau în mâna sa; şi el s-a ridicat şi a mers în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.