25 Şi primul a ieşit roşu, peste tot ca un veşmânt păros; şi i-au pus numele, Esau.
26 Şi după aceea a ieşit fratele său şi mâna lui ţinea călcâiul lui Esau; şi i-au pus numele Iacob; şi Isaac era în vârstă de şaizeci de ani când ea i-a născut.
27 Şi băieţii au crescut şi Esau era un vânător iscusit, un bărbat al câmpului; iar Iacob era un bărbat blând, locuind în corturi.
28 Şi Isaac iubea pe Esau, deoarece mânca din vânatul lui; dar Rebeca iubea pe Iacob.
29 Şi Iacob a fiert o supă şi Esau a venit de la câmp şi era leşinat;
30 Şi Esau a spus lui Iacob: Hrăneşte-mă, te rog, cu supă aceea roşie; căci sunt leşinat; de aceea i-a pus numele Edom.
31 Şi Iacob a spus: Vinde-mi astăzi dreptul tău de întâi născut.