28 Iar ei au spus: Noi am văzut cu adevărat că Domnul a fost cu tine; şi noi ne-am spus: Să fie acum un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine;
29 Că nu ne vei face niciun rău, aşa cum nici noi nu ne-am atins de tine şi precum noi nu ţi-am făcut nimic decât bine şi te-am trimis în pace, tu eşti acum binecuvântatul Domnului.
30 Iar el le-a făcut un ospăţ şi au mâncat şi au băut.
31 Şi s-au sculat devreme dimineaţa şi au jurat unul altuia; şi Isaac i-a trimis şi au plecat de la el în pace.
32 Şi s-a întâmplat, în aceeaşi zi, că servitorii lui Isaac au venit şi i-au povestit referitor la fântâna pe care o săpaseră şi i-au spus: Am găsit apă.
33 Şi pe aceasta a numit-o Şeba, de aceea numele cetăţii este Beer-Şeba până în ziua de astăzi.
34 Şi Esau era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de soţie pe Iudit, fiica lui Beeri hititul, şi pe Basmat, fiica lui Elon hititul,