4 Şi voi înmulţi sămânţa ta ca stelele cerului şi voi da seminţei tale toate aceste ţări; şi în sămânţa ta toate naţiunile pământului vor fi binecuvântate.
5 Pentru că Avraam a ascultat de vocea mea şi a păzit însărcinarea mea, poruncile mele, statutele mele şi legile mele.
6 Şi Isaac a locuit în Gherar;
7 Şi oamenii locului l-au întrebat despre soţia lui; iar el a spus: Ea este sora mea; căci se temea să spună: Este soţia mea; ca nu cumva, spunea el, oamenii locului să mă ucidă pentru Rebeca, pentru că ea era plăcută la vedere.
8 Şi s-a întâmplat, în timp ce el era acolo de mult timp, că Abimelec, împăratul filistenilor, a privit afară pe fereastră şi a văzut şi, iată, Isaac se juca cu Rebeca, soţia sa.
9 Şi Abimelec a chemat pe Isaac şi a spus: Iată, cu adevărat ea este soţia ta; şi cum de ai spus: Ea este sora mea? Şi Isaac i-a spus: Pentru că mi-am zis: Nu cumva să mor din cauza ei.
10 Şi Abimelec a spus: Ce este aceasta ce ne-ai făcut? Unul dintre oameni ar fi putut cu uşurinţă să se culce cu soţia ta şi ai fi adus vinovăţie asupra noastră.