11 Iar el a spus: Cine ţi-a spus că erai gol? Ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?
12 Şi omul a spus: Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi eu am mâncat.
13 Şi Domnul Dumnezeu a spus femeii: Ce este aceasta ce ai făcut? Şi femeia a spus: Şarpele m-a înşelat şi eu am mâncat.
14 Şi Domnul Dumnezeu a spus şarpelui: Pentru că ai făcut aceasta, eşti blestemat mai mult decât toate vitele şi mai mult decât fiecare fiară a câmpului; pe pântecele tău vei merge şi ţărână vei mânca toate zilele vieţii tale.
15 Şi voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între sămânţa ta şi sămânţa ei; el îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.
16 Femeii i-a spus: Mult îţi voi înmulţi tristeţea şi însărcinarea ta, cu tristeţe vei naşte copii şi dorinţa ta va fi spre soţul tău şi el va stăpâni peste tine.
17 Şi lui Adam i-a spus: Pentru că ai dat ascultare vocii soţiei tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit, zicând: Să nu mănânci din el, blestemat este pământul din cauza ta; în tristeţe vei mânca din el toate zilele vieţii tale;