14 Şi Ruben a mers în zilele secerişului grâului şi a găsit mandragore în câmp şi le-a adus la mama lui, Leea. Atunci Rahela i-a spus Leei: Dă-mi, te rog, din mandragorele fiului tău.
15 Iar Leea i-a spus: Este puţin lucru că ai luat pe soţul meu? Şi voieşti să iei şi mandragorele fiului meu? Şi Rahela a spus: De aceea el să se culce cu tine la noapte pentru mandragorele fiului tău.
16 Şi Iacob a venit de la câmp pe înserat şi Leea a ieşit să îl întâlnească şi a spus: Trebuie să intri la mine; căci cu adevărat te-am angajat cu mandragorele fiului meu. Şi el s-a culcat cu ea în acea noapte.
17 Şi Dumnezeu a dat ascultare Leei şi ea a rămas însărcinată şi i-a născut lui Iacob al cincilea fiu.
18 Şi Leea a spus: Dumnezeu mi-a dat plata mea, pentru că am dat pe servitoarea mea soţului meu; şi i-a pus numele Isahar.
19 Şi Leea a rămas însărcinată din nou şi i-a născut lui Iacob al şaselea fiu.
20 Şi Leea a spus: Dumnezeu m-a înzestrat cu o zestre bună; acum soţul meu va locui cu mine, deoarece i-am născut şase fii; şi i-a pus numele Zabulon.