34 Acum Rahela luase idolii şi îi pusese în şeaua cămilei şi stătea peste ei. Şi Laban a căutat în tot cortul, dar nu i-a găsit.
35 Şi ea a spus tatălui ei: Să nu fie cu supărare domnului meu că nu pot să mă ridic înaintea ta; căci rânduiala femeilor este asupra mea. Iar el a căutat, dar nu a găsit idolii.
36 Şi Iacob s-a înfuriat şi s-a certat cu Laban; şi Iacob a răspuns şi i-a zis lui Laban: Care îmi este fărădelegea? Care îmi este păcatul, că aşa aprins m-ai urmărit?
37 Cu toate că ai căutat în toate lucrurile mele, ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune-le aici înaintea fraţilor mei şi a fraţilor tăi, ca ei să judece între noi doi.
38 Aceşti douăzeci de ani am fost cu tine; oile tale şi caprele tale nu au lepădat puii lor şi berbecii turmei tale nu i-am mâncat.
39 Ce a fost sfâşiat de fiare nu am adus la tine; eu port pierderea aceea; din mâna mea ai cerut-o, fie că a fost furată ziua sau furată noaptea.
40 Astfel am fost; în timpul zilei seceta mă mistuia şi bruma în timpul nopţii; şi somnul mi s-a depărtat de la ochii mei.