8 Şi a spus: Dacă Esau vine la una din cete şi o loveşte, atunci cealaltă ceată care rămâne va scăpa.
9 Şi Iacob a spus: Dumnezeul tatălui meu Avraam şi Dumnezeul tatălui meu Isaac, Domnul care mi-a spus: Întoarce-te în ţara ta şi la rudele tale şi mă voi purta bine cu tine;
10 Eu nu sunt demn nici de cea mai mică din toate îndurările şi de tot adevărul pe care l-ai arătat servitorului tău; căci cu toiagul meu am trecut acest Iordan; şi acum eu am devenit două cete.
11 Scapă-mă, te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau, pentru că mă tem de el, ca nu cumva să vină şi să mă lovească pe mine şi pe mamă cu copiii.
12 Şi ai spus: Cu adevărat îţi voi face bine şi voi face sămânţa ta precum nisipul mării, care nu poate fi numărat din cauza mulţimii lui.
13 Şi a rămas acolo în acea noapte; şi a luat din ceea ce îi cădea la mână un dar pentru fratele său, Esau;
14 Două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,