21 Aceşti oameni sunt paşnici cu noi; de aceea lăsaţi-i să locuiască în ţară şi să facă comerţ în ea, pentru că ţara, iată, este destul de mare şi pentru ei; să luăm pe fiicele lor de soţii pentru noi şi să le dăm pe fiicele noastre.
22 Doar prin aceasta ne vor da acordul bărbaţii pentru a locui cu noi, pentru a fi un singur popor, dacă fiecare parte bărbătească între noi ar fi circumcisă, precum sunt ei circumcişi.
23 Nu vor fi turmele lor şi averea lor şi fiecare vită a lor, ale noastre? Doar să le dăm acordul şi vor locui cu noi.
24 Şi lui Hamor şi lui Sihem, fiul lui, au dat ascultare toţi cei care ieşeau pe poarta cetăţii sale; şi fiecare parte bărbătească a fost circumcisă, toţi cei care au ieşit pe poarta cetăţii sale.
25 Şi s-a întâmplat în a treia zi, când erau în dureri, că doi dintre fiii lui Iacob, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-a luat fiecare bărbat sabia şi au venit peste cetate în mod cutezător şi au ucis toată partea bărbătească.
26 Şi au ucis pe Hamor şi pe Sihem, fiul lui, cu tăişul sabiei şi au luat pe Dina din casa lui Sihem şi au ieşit.
27 Fiii lui Iacob au venit peste cei ucişi şi au prădat cetatea, din cauză că au pângărit pe sora lor.