25 Şi s-a întâmplat în a treia zi, când erau în dureri, că doi dintre fiii lui Iacob, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-a luat fiecare bărbat sabia şi au venit peste cetate în mod cutezător şi au ucis toată partea bărbătească.
26 Şi au ucis pe Hamor şi pe Sihem, fiul lui, cu tăişul sabiei şi au luat pe Dina din casa lui Sihem şi au ieşit.
27 Fiii lui Iacob au venit peste cei ucişi şi au prădat cetatea, din cauză că au pângărit pe sora lor.
28 Ei le-au luat oile şi boii lor şi măgarii lor şi ceea ce era în cetate şi ceea ce era în câmp.
29 Şi toată averea lor şi pe toţi micuţii lor şi pe soţiile lor i-au luat captivi şi au prădat de asemenea tot ce era în casă.
30 Şi Iacob le-a spus lui Simeon şi lui Levi: Voi m-aţi tulburat să mă faceţi să put printre locuitorii ţării, printre canaaniţi şi periziţi; şi eu, fiind mic la număr, se vor aduna împreună împotriva mea şi mă vor ucide; şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.
31 Iar ei au spus: Trebuia să se poarte el cu sora noastră precum cu o curvă?