1 Şi Dumnezeu i-a spus lui Iacob: Ridică-te, urcă la Betel şi locuieşte acolo şi fă acolo un altar lui Dumnezeu, care ţi s-a arătat când fugeai din faţa lui Esau, fratele tău.
2 Atunci Iacob a spus casei lui şi tuturor celor care erau cu el: Puneţi deoparte dumnezeii străini care sunt printre voi şi curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele;
3 Şi să ne ridicăm şi să urcăm la Betel; şi voi face acolo un altar lui Dumnezeu, care mi-a răspuns în ziua strâmtorării mele şi a fost cu mine în calea pe care am mers.
4 Şi i-au dat lui Iacob toţi dumnezeii străini care erau în mâna lor şi toţi cerceii care erau în urechile lor; şi Iacob le-a ascuns sub stejarul care era lângă Sihem.
5 Şi au călătorit şi teroarea lui Dumnezeu era asupra cetăţilor care erau împrejurul lor şi nu i-au urmărit pe fiii lui Iacob.
6 Astfel Iacob a venit la Luz, adică Betel, care este în ţara lui Canaan, el şi toţi oamenii care erau cu el.
7 Şi a zidit acolo un altar şi a pus numele acelui loc El-betel, deoarece acolo Dumnezeu i s-a arătat când fugea din faţa fratelui său.