30 Bărbatul, care este domnul ţării, ne-a vorbit aspru şi ne-a luat de spioni ai ţării.
31 Şi noi i-am spus: Noi suntem drepţi, nu suntem spioni,
32 Noi suntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu este şi cel mai tânăr este în această zi cu tatăl nostru în ţara lui Canaan.
33 Şi bărbatul, domnul ţării, ne-a spus: Prin aceasta voi şti că voi sunteţi drepţi: lăsaţi pe unul dintre fraţii voştri aici cu mine şi luaţi hrana pentru foametea caselor voastre şi plecaţi,
34 Şi aduceţi pe cel mai tânăr frate al vostru la mine; atunci voi şti că voi nu sunteţi spioni, ci sunteţi cinstiţi; astfel vă voi elibera pe fratele vostru, iar voi veţi face comerţ în ţară.
35 Şi s-a întâmplat, pe când îşi goleau sacii că, iată, legătura de bani a fiecărui bărbat era în sacul lui; şi când ei şi tatăl lor au văzut legăturile de bani, au fost înspăimântaţi.
36 Şi Iacob, tatăl lor, le-a spus: Voi m-aţi văduvit de copii; Iosif nu este şi Simeon nu este şi voi veţi duce departe pe Beniamin; toate aceste lucruri sunt împotriva mea.