17 Şi bărbatul a făcut cum Iosif a cerut; şi bărbatul a adus bărbaţii în casa lui Iosif.
18 Şi bărbaţii s-au temut, deoarece au fost aduşi în casa lui Iosif; şi au spus: Din cauza banilor care au fost întorşi înapoi în sacii noştri de prima dată suntem aduşi înăuntru; ca el să caute motiv împotriva noastră şi să cadă asupra noastră şi să ne ia ca robi şi măgarii noştri.
19 Şi s-au apropiat de administratorul casei lui Iosif şi au vorbit îndeaproape cu el la uşa casei,
20 Şi au spus: Vai, domnule, noi, într-adevăr, am coborât de prima dată pentru a cumpăra hrană.
21 Şi s-a întâmplat când am venit la han, că am deschis sacii noştri şi, iată, banii fiecărui bărbat erau la gura sacului său, banii noştri în greutate deplină; şi noi am adus aceşti bani înapoi în mâna noastră.
22 Şi alţi bani am adus aici în mâna noastră pentru a cumpăra hrană; nu putem spune cine a pus banii noştri în sacii noştri.
23 Iar el a spus: Pace vouă, nu vă temeţi; Dumnezeul vostru şi Dumnezeul tatălui vostru v-a dat comoară în sacii voştri; eu am avut banii voştri. Şi l-a adus pe Simeon la ei.