7 Şi Domnul a spus: Voi nimici de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat, deopotrivă om şi animal şi târâtoarea şi păsările cerului, fiindcă aceasta mă face să mă pocăiesc că i-am făcut.
8 Dar Noe a găsit har în ochii Domnului.
9 Acestea sunt generaţiile lui Noe: Noe a fost un bărbat drept şi desăvârşit în generaţiile lui şi Noe a umblat cu Dumnezeu.
10 Şi Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
11 Şi pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu şi pământul era umplut de violenţă.
12 Şi Dumnezeu a privit peste pământ şi, iată, acesta era corupt, pentru că toată făptura şi-a corupt calea pe pământ.
13 Şi Dumnezeu i-a spus lui Noe: Sfârşitul a toată făptura a ajuns înaintea mea, fiindcă pământul este umplut cu violenţă prin ei; şi, iată, îi voi nimici împreună cu pământul.