11 În anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în a şaptesprezecea zi a lunii, în acea zi au fost toate fântânile marelui adânc despicate şi ferestrele cerului s-au deschis.
12 Şi ploaia a fost peste pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
13 În chiar aceeaşi zi a intrat Noe şi Sem şi Ham şi Iafet, fiii lui Noe şi soţia lui Noe şi cele trei soţii ale fiilor săi cu ei în arcă;
14 Ei şi fiecare fiară după felul ei şi toate vitele după felul lor şi fiecare târâtoare ce se târăşte pe pământ după felul ei şi fiecare pasăre după felul ei, fiecare păsărică din fiecare specie.
15 Şi au intrat la Noe în arcă două câte două din orice făptură în care este suflarea vieţii.
16 Şi cele ce au intrat, au intrat partea bărbătească şi partea femeiască din orice făptură, aşa cum Dumnezeu i-a poruncit lui; şi Domnul l-a închis înăuntru.
17 Şi potopul a fost patruzeci de zile peste pământ şi apele au crescut şi au purtat sus arca şi aceasta a fost înălţată deasupra pământului.