Ioel 1 RFB13

1 Cuvântul Domnului care a venit la Ioel, fiul lui Petuel.

2 Ascultaţi aceasta, voi bătrânilor, şi deschideţi urechea, voi toţi locuitorii ţării. A fost aceasta în zilele voastre sau în zilele părinţilor voştri?

3 Spuneţi copiilor voştri despre aceasta şi copiii voştri să spună copiilor lor şi copiii lor unei alte generaţii.

4 Ceea ce a lăsat forfecarul a mâncat lăcusta; şi ceea ce a lăsat lăcusta a mâncat muşiţa; şi ce a lăsat muşiţa a mâncat omida.

5 Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi; şi urlaţi, toţi băutorii de vin, din cauza vinului nou, pentru că este stârpit din gura voastră.

6 Căci o naţiune s-a ridicat asupra ţării mele, puternică şi fără număr, a cărei dinţi sunt dinţi de leu şi are măselele unui leu mare.

7 El mi-a risipit via şi mi-a cojit smochinul; l-a curăţat de tot şi l-a lepădat: ramurile lui au devenit albe.

8 Plânge-te ca o fecioară încinsă cu pânză de sac pentru soţul tinereţii ei.

9 Darul de mâncare şi darul de băutură este stârpit din casa Domnului; preoţii, servitorii Domnului, jelesc.

10 Câmpia este risipită, pământul jeleşte, pentru că grânele sunt risipite; vinul nou a secat, untdelemnul lâncezeşte.

11 Ruşinaţi-vă, agricultorilor; urlaţi, viticultorilor, pentru grâu şi pentru orz, pentru că secerişul câmpului a pierit.

12 Via s-a uscat şi smochinul lâncezeşte; rodiul, palmierul de asemenea şi mărul, toţi copacii câmpului sunt uscaţi, pentru că bucuria a secat, departe de fiii oamenilor.

13 Încingeţi-vă şi plângeţi, preoţilor; urlaţi, servitori ai altarului; veniţi, culcaţi-vă toată noaptea în pânză de sac, servitorii Dumnezeului meu, pentru că darul de mâncare şi darul de băutură au fost oprite de la casa Dumnezeului vostru.

14 Sfinţiţi un post, anunţaţi o adunare solemnă, adunaţi pe bătrâni şi pe toţi locuitorii ţării la casa Domnului Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul:

15 Vai de această zi! pentru că ziua Domnului este aproape şi va veni ca o nimicire de la cel Atotputernic.

16 Nu este hrana luată dinaintea ochilor noştri, da, bucuria şi veselia din casa Dumnezeului nostru?

17 Sămânţa este putrezită sub bulgării ei; grânarele sunt pustiite, hambarele sunt dărâmate; căci grânele s-au uscat.

18 Cum gem animalele! Cirezile de vite rătăcesc, pentru că nu au păşune; da, turmele de oi sunt pustiite.

19 Doamne, către tine voi striga, pentru că focul a mistuit păşunile pustiei şi flacăra a ars toţi copacii câmpului.

20 Fiarele câmpului de asemenea strigă către tine, pentru că râurile de apă au secat şi focul a mistuit păşunile pustiei.

Capitolele

1 2 3