18 Atunci Domnul va fi gelos pentru ţara lui şi va avea milă de poporul său.
19 Da, Domnul va răspunde şi va spune poporului său: Iată, eu vă voi trimite grâne şi vin şi untdelemn şi vă veţi sătura cu ele; şi nu vă voi mai face de ocară printre păgâni;
20 Ci voi îndepărta mult de la voi armata de la nord şi o voi alunga într-o ţară stearpă şi pustie, cu faţa spre marea de est şi cu spatele spre marea de vest, şi putoarea ei se va ridica şi mirosul ei urât se va urca, pentru că a făcut lucruri mari.
21 Nu te teme, ţară; fii veselă şi bucură-te, pentru că Domnul va face lucruri mari.
22 Nu vă temeţi, voi vite ale câmpului: pentru că păşunile pustiei înverzesc, pentru că pomul îşi poartă rodul, smochinul şi viţa îşi dau tăria.
23 Fiţi veseli, voi copii ai Sionului, şi bucuraţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, pentru că el v-a dat ploaia timpurie cu măsură şi va face să cadă pentru voi ploaia, ploaia timpurie şi ploaia târzie în luna întâi.
24 Şi ariile vor fi pline de grâu şi teascurile se vor revărsa de vin şi de untdelemn.